Standardizarea tehnicii acului Veress prin lentila Hasson

https://en.wikipedia.org/wiki/Veress_needle

Avantajul principal al tehnicii Hasson constă în natura sa „ceea ce vezi este ceea ce obții”, permițând chirurgilor să atenueze riscurile confirmând vizual calea de inserție. Pentru a atinge niveluri de siguranță comparabile cu tehnica acului Veress orb, este esențial un protocol riguros standardizat pentru a compensa lipsa vederii. Acest protocol este, în esență, o extensie și o traducere a spiritului Hasson: „minuțiozitate, verificare și re{2}}verificare”.

În tehnica Hasson, procesul este secvențial și deliberat: incizie prin piele și fascie, disecție netă a spațiului pre-peritoneal și intrare vizuală în peritoneu. Tehnica Veress, deși oarbă, urmează un proces logic de „confirmare stratificată”. În primul rând, selectarea locului-de obicei, punctul Palmer sau regiunea infraombilicală-se bazează pe o înțelegere profundă a anatomiei peretelui abdominal pentru a evita vasele precum arterele epigastrice inferioare. Aceasta oglindește planificarea precisă a locului de incizie a tehnicii Hasson.

În al doilea rând, actul de"ridicarea peretelui abdominal"este critic. În tehnica Hasson, chirurgul folosește degetele sau retractoarele pentru a ridica peretele, mărind distanța până la viscerele subiacente. În mod similar, în tehnica Veress, ridicarea peretelui-fie manual, fie cu ajutorul clemelor de prosoape-servește același scop: crearea unui „spațiu pneumoperitoneal” sigur pentru a preveni leziunile viscerale accidentale. Această separare fizică este piatra de bază a siguranței Veress.

Cea mai semnificativă standardizare inspirată de Hasson este„Test în trei-pași,”un surogat inteligent pentru vizualizarea directă. Pasul unu este„Pierderea rezistenței” (LOR). Scăderea bruscă a rezistenței la străpungerea fasciei și a peritoneului imită senzația tactilă pe care o simte un chirurg Hasson când contactează peritoneul. Pasul doi esteTest de aspirație, verificarea sângelui, a conținutului intestinal sau a urinei-echivalent cu inspectarea vizuală pentru sângerare sau răni în metoda Hasson. Pasul trei esteTest de cădere suspendată, observând mișcarea meniscului salin cu respirație, exploatând presiunea intraperitoneală negativă ca indiciu vizual indirect. În cele din urmă, monitorizarea presiunii inițiale de insuflare (ideal<8 mmHg) confirms intraperitoneal placement.

Fiecare pas din acest protocol aduce un omagiu principiului Hasson de „verificare”. Operatorului i se interzice să se bazeze pe un singur semnal înainte de insuflare. În schimb, asemănătoare cu tehnica Hasson, validarea multi-modală creează o „convingere” solidă cu privire la locația vârfului acului. Această trecere de la „puncție oarbă” la „inserție inteligentă” este motivul pentru care tehnica Veress rămâne viabilă și sigură în chirurgia modernă. Demonstrează că progresul nu constă doar în perfecţionarea instrumentelor, ci şi în standardizarea neobosită şi ştiinţifice a fluxurilor de lucru chirurgicale.